AVIZ
referitor la propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art.84 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului și pentru completarea art.121 din Legea nr.286/2009 privind Codul penal
Analizând propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art.84 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului și pentru completarea art.121 din Legea nr.286/2009 privind Codul penal (b54/14.02.2022), transmisă de Secretarul General al Senatului cu adresa nr. XXXV/969 din 21.02.2022 și înregistrată la Consiliul Legislativ cu nr.D169/22.02.2022,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art.2 alin.1 lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată, și al art.46 alin.(3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,
Avizează negativ propunerea legislativă, pentru următoarele considerente:
1. Propunerea legislativă are ca obiect modificarea și completarea art.84 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și completarea art.121 alin.(1) din Legea nr.286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare.
În acest sens, se propune reglementarea obligației minorului agresor și a familiei sale de a participa la programele speciale de consiliere psihologică, organizate de serviciile de specialitate publice sau private, iar în lipsa acordului părinților, măsura să poată fi dispusă de instanțele judecătorești competente în sarcina minorului agresor.
Prin conținutul său normativ, propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, fiind incidente prevederile art.73 alin.(3) lit.h) din Constituția României, republicată, iar în aplicarea dispozițiilor art.75 alin.(1) din Legea fundamentală, prima Cameră sesizată este Senatul.
2. Precizăm că, prin avizul pe care îl emite, Consiliul Legislativ nu se pronunță asupra oportunității soluțiilor legislative preconizate.
3. Precizăm că scopul reglementării, așa cum acesta este indicat în Expunerea de motive, nu poate fi realizat prin intervențiile legislative propuse prin proiect.
Menționăm că, potrivit Expunerii de motive, se preconizează rezolvarea unei probleme care a rămas nereglementată în legislația românească. Astfel, în cazul minorilor agresori, în legislația actuală nu există o reglementare privind obligativitatea de participare a acestora la programele speciale de consiliere psihologică, organizate de serviciile de specialitate publice sau private.
Pentru reglementarea acestei situații, prin proiect se intervine legislativ asupra art.84 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, însă dispozițiile propuse nu se integrează armonios în cuprinsul actului normativ de bază, nefiind corelate cu dispozițiile acestuia.
Astfel, la art.I pct.1 se propune modificarea art.84 alin.(3) din Legea nr.272/2004, în sensul instituirii obligației părinților minorului care a săvârșit o faptă penală și nu răspunde penal de a participa împreună cu acesta, la programele speciale de consiliere psihologică, organizate de serviciile publice sau private.
Menționăm că, în formularea aflată în prezent în vigoare, respectiva normă instituie numai în sarcina părinților respectivului minor obligația de a participa la ședințele de consiliere psihologică efectuate de către direcția generală de asistență socială și protecția copilului, în baza unui program personalizat de consiliere psihologică.
Această obligație a părinților este distinctă de obligațiile care pot fi impuse minorului potrivit dispozițiilor art.85 alin.(1), printre care se află și obligația de a urma unele tratamente medicale, consiliere sau pshihoterapie, precum și de serviciile specializate care se asigură acestuia în temeiul art.88 alin.(1).
Or, reglementarea propusă nu are în vedere această distincție, instituind o obligație în sarcina minorului care nu este prevăzută în corelație cu dispozițiile care stabilesc conținutul celor două măsuri care se pot lua față de acesta - plasamentul și, respectiv, supravegherea specială.
Mai mult decât atât, textul propus nu întrunește cerințele de claritate, previzibilitate și accesibilitate, întrucât se referă, în mod generic, la obligația de a participa la programele de consiliere psihologică organizate de servicii publice sau private, fără a stabili care sunt acestea. În plus, prin utilizarea termenului servicii se instituie o reglementară neclară, întrucât Legea nr.272/2004 se referă, în cuprinsul art.119 - 123, la serviciile de protecție specială, în cadrul cărora se asigură inclusiv consilierea psihologică a copiilor și a părinților.
Prin urmare, modificarea art.84 alin.(3) nu poate fi realizată în forma propusă prin proiect.
4. În ceea ce privește norma propusă la art.I pct.2 pentru art.84 alin.(4), semnalăm că textul se referă la dispunerea unei măsuri, neînțelegându-se cu claritate dacă este vizată obligația prevăzută la alin.(3) sau o altă măsură. Observația are în vedere și faptul că norma propusă se referă la acordul părinților, în vreme ce alineatul precedent nu reglementează o astfel de condiție.
De altfel, în sistemul Legii nr.272/2004, stabilirea unei astfel de măsuri - în fapt a unei astfel de obligații - de către instanța de judecată nu se poate face decât ca urmare dispunerii măsurii plasamentului sau a supravegherii speciale. În plus, potrivit art.84 alin.(1), acordul părinților este necesar pentru a se putea dispune una dintre aceste din urmă măsuri de către comisia pentru protecția copilului, în lipsa respectivului acord măsura fiind dispusă de către instanța de judecată.
Mai mult decât atât, textul propus pentru art.84 alin.(3) se referă la posibilitatea dispunerii respectivei măsuri numai în cazul minorilor implicați în acte de agresiune asupra altor minori sau asupra unor persoane adulte, în vreme ce actul normativ de bază stabilește măsurile care se pot lua față de copilul care a săvârșit o faptă penală - oricare ar fi ea - și care nu răspunde penal.
Prin urmare, norma propusă pentru art.84 alin.(3) nu se integrează în ansamblul reglementării existente în materie și nu este suficient de clară pentru a putea fi aplicată în practică.
Așa cum a subliniat Curtea Constituțională în Decizia nr.30/2019, trăsătura esențială a statului de drept o constituie supremația Constituției și obligativitatea respectării legii (...). În acest sens, prin Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225, Curtea a reținut că una dintre cerințele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative și că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar și precis pentru a putea fi aplicat.
5. În ceea ce privește art.II, precizăm că normele propuse pentru art.121 alin.(1) lit.g) și h) nu ar putea stabili obligații decât în sarcina minorului, pe durata executării măsurilor educative neprivative de libertate, stabilite față de acesta dacă a săvârșit o infracțiune.
Or, norma preconizată pentru lit.g) instituie obligația de a participa la programe speciale de consiliere psihologică atât în sarcina minorului care răspunde penal, cât și în sarcina părinților acestuia sau a reprezentantului său legal, deși aceștia din urmă nu pot răspunde penal pentru fapta săvârșită de minor și nici nu li se poate aplica o măsură educativă.
Întrucât măsurile educative sunt sancțiuni de drept penal, stabilirea în lege și aplicarea acestora nu se poate face decât cu respectarea principiului fundamental al personalității răspunderii penale, astfel încât textul nu poate fi adoptat.
Pe de altă parte, norma propusă pentru lit.h) nu se corelează cu specificul măsurilor educative, întrucât modul de aplicare a obligațiilor impuse minorului pe durata executării măsurilor educative nu poate fi stabilit în funcție de acordul părinților sau al reprezentantului legal al minorului care răspunde penal.
În plus, referirea la dispunerea măsurii de către instanțele judecătorești competente apare ca fiind superfluă, întrucât obligațiile impuse minorului nu pot fi stabilite decât de instanța de judecată, astfel cum se prevede, de altfel, în cuprinsul părții introductive a art.121 alin.(1).
Totodată, textul este neclar, nefiind corelat cu terminologia specifică dreptului penal în ceea ce privește referirea la agresor, precum și la soluționarea cazurilor cu minori implicați în acte de agresiune asupra altor minori sau asupra unor persoane adulte.
***
Ținând seama de cele de mai sus, reglementarea preconizată nu poate fi promovată în forma propusă prin proiect.
p. PREȘEDINTE
Florin IORDACHE
București
Nr.267/18.03.2022